Trasee de iarnăAcolo unde nu e drum, inventează-l!

Trasee de vară Trasee de iarnă

Trasee de iarnă

Traseele de iarnă sunt accesibile nu doar în sezonul hibernal, ci – cel puțin parțial – în orice alt sezon, cu condiția să nu existe condiții meteorologice foarte nefavorabile.

Dacă traseele de vară sunt de parcurs numai pe vreme bună, poți alege în aproape orice perioadă a anului oricare dintre rutele de iarnă de mai jos, ținând seama de echiparea autoturismului cu anvelopele și accesoriile de rigoare. Citește cu atenție jurnalele de călătorie și amintirile participanților și alege drumurile cele mai potrivite, în funcție de vreme, preferințe, tipul autoturismului, anvelope și dotări.

Dotări recomandate pentru excursiile pe timp de iarnă

Chiar dacă la plecare nu e zăpadă sau polei, e posibil să apară pe parcurs, așa că îți recomandăm să folosești anvelopele potrivite pentru mașina ta. Noi am folosit Goodyear UltraGrip și am fost încântați de aderența la drum și de puterea de frânare chiar și pe sol alunecos, cu gheață, polei sau noroi.

resizeDSC09723_1600x1069-630x420

Descoperă traseele explorate de noi pe vreme rece:


IMG_0866-71

Apuseni

Itinerariu și obiective: Alba Iulia – Dealul cu Melci, Cascada Pișoaia – Peștera Poarta lui Ionele – Peștera Ghețarul Scărișoara – Pătrăhăițești (Muzeul tulnicelor) – Cheile Râmețului – Satul Poiana – Cheile Râmețului – Alba Iulia.

Perioada: 06 – 09 noiembrie 2014

Tip traseu: mixt (off-road + asfalt). Parcurs de noi între 6 – 9 noiembrie 2014.

Este un itinerariu fezabil în orice sezon, cel puțin pe anumite porțiuni. Citește jurnalul de călătorie și impresiile participanților și ajustează-ți ruta în funcție de preferințe, vehicul și dotări. Ține cont și de vremea capricioasă. În perioada explorării noastre am folosit autovehicule 4x4 Mercedes-Benz ML350 de la Țiriac Auto, dotate cu anvelope Goodyear UltraGrip și tare bine a fost.


Rupea-2

Ardeal 2

Itinerariu și obiective: București – Brașov – Feldioara – Hoghiz – Sighișoara (cetatea) – Saschiz (cetatea) – Rupea (cetatea) – Racoș (cariera de basalt și lacul) – Sânpaul (ferma piscicolă) – Odorheiu Secuiesc – Vârghiș – Atid – Crișeni – Lisa – Predeluț. Nu rata Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni!

Perioada: 30 octombrie – 02 noiembrie 2014

Tip traseu: mixt (asfaltat + off-road), cu drumuri foarte pitorești. Noi l-am parcurs în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie 2014. Fiindcă am nimerit vreme bună, ne-am aventurat și pe cărări mai dificile, pe care nu am fi mers pe zăpadă, ploaie sau noroi. Citește jurnalul de călătorie și impresiile participanților și vei vedea că sunt porțiuni de traseu de evitat în caz de vizibilitate redusă sau condiții de drum nefavorabile. Cu sau fără a le străbate și pe acestea, vei descoperi multe locuri frumoase! Inspiră-te și din informațiile despre traseul Ardeal 1!


KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Dobrogea 2

Itinerariu și obiective: Mamaia – Babadag – Enisala (cetatea) – Insula Mare a Brăilei (traversare cu bacul) – Canaraua Fetii – Corbu – Vadu Pescarilor

Perioada: 20 – 23 noiembrie 2014

Dotări și echipamente: ca în toate turele noastre de iarnă, am mers cu autovehicule 4x4 Mercedes-Benz ML350 de la Țiriac Auto, dotate cu anvelope Goodyear 4x4.

Tip traseu: mixt (asfalt + off-road). Ar ar fi fost mai puțin off-road și drumuri abundând de noroi dacă nu ne-am fi rătăcit pe lângă Denistepe. Citește și impresiile participanților, conturează-ți preferințele și pornește la drum! Multe atracții (cum ar fi cetatea Enisala) sunt accesibile oricărui tip de vehicul, în orice anotimp, pe drum asfaltat, iar peisajele sunt de neuitat! Vezi și propunerea de vară, traseul Dobrogea 1.


10750102_819172631454422_6647426988192326265_o

Vrancea 2

Itinerariu și obiective: Lepșa – Târgu Secuiesc – Valea Zimbrilor – Covasna – Cheia – Comandău – Penteleu – Lepșa – Cheile Tișiței – Canionul de sare din Meledic

Perioada: 27–30 noiembrie 2014

Dotări și echipamente: ca în toate turele noastre de iarnă, am mers cu autovehicule 4x4 Mercedes-Benz ML350 de la Țiriac Auto, dotate cu anvelope Goodyear 4x4. De data asta, iarna a vrut să ne măsurăm puterile. Am făcut față cu brio, dar și cu efort, plus accesoriile off-road ”de urgență”.
Ruta s-a dovedit o adevărată provocare când am dat de gheață pe drum îngust, în pantă pronunțată, și am recurs la accesoriile pentru condiții extreme. A fost ca un examen de master la off-road pe vreme nefavorabilă și l-am trecut cu brio, dar îți recomandăm să nu ne calci pe urme decât în parametri mult mai propice. Află toate pățaniile din amintirile participanților. Citește și jurnalul de călătorie Vrancea 1. Din toate rutele propuse, poți alege segmente pe care să le parcurgi în deplină siguranță și pe vreme rea.

Partener:

ANPC